A jucat până la 39 de ani în prima divizie! Florea Ispir, 485 de meciuri în prima ligă a României, al doilea în topul all-time al prezențelor după Costică Ștefănescu (490 de meciuri), vorbește relaxat despre fotbalul de acum 30 de ani, despre cel de acum, despre lipsa de valoare a jucătorilor de azi și despre escapadele bahice de la echipa națională.
Aveți 485 de meciuri în prima divizie, cu doar cinci mai puține decât Ștefănescu. Nu vă pare rău că sunteți doar al doilea, la atât de puține meciuri în spate? Supărat n-am fost niciodată, dar o undă de regret m-a încercat, de ce să nu recunosc, mai ales că am ajuns pe locul doi într-un mod straniu. Eram primul, Ștefănescu se lăsase, de fapt nu-i dăduseră drept de joc pentru Brașov după plecarea de la Craiova, așa că am ales să spun „stop”. Aveam 39 de ani, mai puteam să joc, dar am zis că ajunge. După care Ștefănescu a primit drept de joc, a reintrat și m-a depășit cu cinci jocuri!
„Mai simțeam transpirația de fotbalist adevărat”
Ați jucat o viață întreagă la ASA Târgu-Mureș. Cum s-a adaptat un român get-beget la un grup compus în mare majoritate din maghiari? Oh, dar ce grup minunat am găsit aici! Eu, un bucureștean, am fost primit și ajutat ca și când eram de-o viață de-al locului. Pur și simplu am simțit că sunt respectat. Eram prieteni între noi, dacă era unul chemat la lotul național ne bucuram cu toții, ne stimulam unul pe altul.
Era altă atitudine pe vremuri la fotbaliști, altă determinare, altă ambiție? Da, eram altfel construiți ca oameni în primul rând. Păi, dacă vedeați ce era la antrenamentele noastre… Jucam Uruguay cu Paraguay, trosneau tibiile, nu altceva! Există o vorbă: cum te antrenezi, așa joci. Perfect adevărat. Astăzi nu există acest angajament, fotbaliștii actuali nu au aceeași determinare. Vorba unui fost coleg: „Mă, Floreo, când jucam noi, parcă mai simțeam adevărata transpirație de fotbalist!”. Eram alte caractere! Eram împinși și de oamenii ăștia care veneau în tribună – și veneau cel puțin 10.000 la fiecare meci! -, ei nu puteau înțelege dacă echipa lor pierdea. Parcă îmi răsună și acum în urechi: „Huj, huj, hojca”, adică „Hai, hai, băieți!”. Nu mai zic de încurajările permanente dintre noi, căutam să ne ridicăm unul pe altul, să ne ambiționăm.
„Dacă nu-i pedepsești pe vinovați, n-ai grup unit!”
Despre episodul de la națională, cu Mutu și Tamaș, care au plecat din cantonament la băutură, ce părere aveți? Băieții ăștia fac parte dintr-un grup. Dacă ei nu sunt pedepsiți, cum se simt ceilalți din grup? Care e mesajul care li se transmite lor? Ce unitate poate exista în acel grup? Nu știu, zic și eu.
Poate tot datorită unor astfel de acte de indisciplină rămase nepedepsite să fi renunțat și Chivu? Un tip cu principii sănătoase nu poate accepta așa ceva!
Dar pe vremea dumneavoastră nu se bea? Ba se bea și atunci, dar nu atât și nu așa! Noi ieșeam lunea, când eram liberi, dar nimeni nu exagera. După care, de marți, gata, începeam pregătirea meciului de duminică. E adevărat că pe vremea noastră era și altfel, cârciumile se închideau la 10 seara. Vrând-nevrând, plecai acasă.
„Azi se chinuie să facă o preluare corectă”
Ce au cei din generația de azi și nu aveați dumneavoastră, cei de acum 30 de ani? Hm… Păi, de valoare superioară a celor de azi nici nu se pune problema atât timp cât toate generațiile din 1970 și până în 2000 au fost peste cea de acum! Au în plus vitaminizarea! Și condițiile de refacere, bineînțeles. La începutul anilor 70, noi, la ASA, aveam trei dușuri, dintre care unul era al lui Tibi Baci, adică al antrenorului Tiberiu Bone! Aia era refacerea noastră. Atunci erau fotbaliști a căror valoare era peste nivelul condițiilor, astăzi este invers. Atunci, dacă făceai o preluare greșită sau nu dădeai o pasă bună, n-aveai ce căuta în prima ligă. Acum, văd că sunt unii care se chinuie să pună mingea jos!
Pe lângă valoare, ce mai aveați peste cei din actuala generație? Aveam bun-simț! Da, acel bun-simț pe care îl capeți de obicei în cei șapte ani de acasă. Noi, dacă pierdeam un meci, ne era rușine să ieșim a doua zi pe stradă. Ne durea înfrângerea, aveam orgoliu, astăzi mă uit că nici vorbă de așa ceva. Sunt fotbaliști care după înfrângeri stau în cluburi până la patru dimineață.
„S-a stins pasiunea”
Despre copii, adică despre cei care nu se văd venind din urmă? Da, asta este o mare problemă. S-au distrus terenuri – numai la Târgu-Mureș au dispărut vreo șapte! – , nu mai sunt antrenori de copii, nu mai vin copiii la fotbal. Nu mai e pasiune aproape pe nicăieri. Nu mai spun că acestor copii le lipsesc modelele. Uite Bucureștiul! Pe vremuri veneau 70.000 de oameni pe fostul „23 August”, iar tu, ca și copil, erai fascinat, voiai să fii și tu precum cei din iarbă. Copiilor de azi le lipsesc modelele.
„Cel mai greu adversar pe care l-am avut ca fotbalist a fost Dumitrache. Fabulos atacant, avea o viteză de reacție și o detentă uluitoare. Cu Dobrin era iarăși greu de tot, dar el nu juca chiar vârf, așa că i-l mai pasam la marcaj lui Loți Bölöni sau lui Tică Varodi”, Florea Ispir, fost căpitan al A.S.A. Târgu Mureș
Florea Ispir ª Născut la 25 noiembrie 1949 în comuna Vîrtejul, județul Ilfov ª A jucat întreaga carieră la seniori pentru ASA Târgu-Mureș, între anii 1970 și 1988, dintre care 15 ediții de campionat numai în Divizia A ª 485 de meciuri și două goluri în prima divizie ª Internațional U 18 al României ª 3 selecții la selecționata B a României
Articol scris de Ioan Viorel
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER